Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

13 iunie 2010

Calcul stagiu de cotizare - informatii inscriere pensie

Intrebare:

“ Buna seara,
Sunt nascuta in 10.10.1955.
Va rog sa ma ajutati cu calcularea vechimii in munca si sa-mi spuneti cand
pot sa ma pensionez partial anticipat, avand in vedere urmatoarele date:
- 01.10.1974- 30.09.1978 facultate;
- 23.10.1078- 18.03.1986 angajata;
- 18.03.1986- 04.02.1987 am urmat sotul in strainatate (MAE);
- 05.05.1987- 26.09.1990 angajata;
- 26.09.1990- 17.07.1991 urmat sotul in strainatate(MAE);
- 07.10.1991- 29.09.1992 angajata;
- 29.09.1992- 24.09.1995 urmat sotul in strainatate(MAE);
- 20.12.1995-23.07.1998 angajata;
- intrerupere prin demisie;
- 01.09.1998- 30.12.1998 angajata;
- 30.12.1998- 22.05.2002 urmat sotul in strainatate(MAE)- din care perioada
30.12.1998- 31.03.2001, pana la aparitia legii 19, constituie vechime in
munca;
- 04.09.2001 pana in present: contract individual CAS.
Va rog de asemenea sa precizati cu cat timp inainte de data pensionarii
anticipate se poate depune dosarul de pensionare.
Va multumesc anticipat.”

Raspuns:

Din analiza celor spuse de dvs., reiese sunteti nascuta in data de 10 octombrie 1955, varsta standard de pensionare fiind 60 de ani si stagiul complet de cotizare de 30 de ani. Prin urmare, puteti solicita pensie pentru limita de varsta incepand cu data de 10 octombrie 2015.

Dupa analiza datelor mentionate in mesajul dvs., stagiul de cotizare realizat efectiv este de 34 ani, 4 luni si 10 zile, din care 30 ani, 4 luni si 10 zile, in conditii normale de munca si 4 ani, stagiu asimilat (perioada studiilor universitare).
Potrivit prevederilor legale in vigoare la aceasta data, pentru ca ati realizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani, puteti solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respective la implinirea varstei de 55 de ani (10 octombrie 2010).

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parţiale nu se au în vedere stagiile asimilate (cum ar fi armata, facultatea sau perioada cat a beneficiat de pensie de invaliditate).
Cu privire la data de la care puteti depune dosarul de pensie, mentionam ca acesta poate fi depus incepand cu 30 de zile calendaristice anterioare indeplinirii conditiilor, conform Legii nr. 49/2010, intrata in vigoare la data de 1 aprilie 2010. Prin urmare, puteti depune dosarul de pensie anticipata partiala incepand cu data de 10 septembrie 2010, in conformitate cu prevederile legale in vigoare la data intocmirii prezentului raspuns.
Cu bine,
Specialist pensii.

2 comentarii:

MONIA spunea...

sunt nascuta la 02.07.1953,am un stagiu de cotizare in conditii normale de munca(fara grupa) de 35 ani,sunt pensionata anticipat din 09.2008,am crescut trei copii,va rog sa imi comunicati la ce data pot iesii la pensie pt.limita de varsta si daca faptul ca am depasit stagiul de cotizare ma ajuta la reducerea varstei de pensionare.Multumesc

Specialist Pensii spunea...

În conformitate cu prevederile art. 52 din Legea nr. 19/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 250/2007, “la data indeplinirii conditiilor pentru a beneficia de pensie pentru limita de varsta, in conformitate cu prevederile art. 42, pensia anticipata partiala devine pensie pentru limita de varsta si se recalculeaza prin eliminarea diminuarii prevazute la art. 50 alin. (2) si prin adaugarea perioadelor asimilate si a eventualelor stagii de cotizare realizate in perioada de anticipare, trecerea la pensia pentru limita de varsta facandu-se la cerere”.

Prin urmare, veti putea solicita trecerea din categoria pensionarilor anticipati in cea a pensionarilor pentru limita de varsta incepand cu data de 2 ianuarie 2012, la implinirea varstei de 59 de ani si 6 luni.
Pentru cei trei copii, dar si pentru anii cu care ati depasit stagiul de cotizare nu se acorda nicio reducere la aplicarea art. 52.