Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

23 februarie 2010

Pensie anticipata partiala-acte necesare

Intrebare:

“Buna ziua!
Sunt nascuta pe data de 24 martie 1955, avand 31 de ani vechime in munca din care 21 in grupa a II-a de munca. Avand in vedere situatia de fata, ma pot pensiona anticipat? Care ar fii actele necesare pensionarii.
Cu respect, L.”

Raspuns:

Avand in vedere faptul ca sunteti nascuta la data de 24 martie 1955, varsta standard de pensionare este de 60 de ani, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 30 de ani.

In conformitate cu dispozitiile art.42 alin.(1) din Legea nr.19/2000, asiguratii care au realizat stagiul complet de cotizare si care si-au desfasurat activitatea total sau partial in conditii deosebite de munca au dreptul la pensie pentru limita de varsta, cu reducerea varstelor standard de pensionare conform tabelului nr.1 din lege.
Prin urmare, intrucat ati realizat stagiul complet de cotizare si a desfasurat activitate in conditii deosebite de munca (grupa a II-a de munca) o perioada de 21 ani, conform celor specificate de dvs., puteti solicita inscrierea la pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei de pensionare, cu 4 ani si 6 luni inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 55 de ani si 6 luni, de la data de 24 septembrie 2010.
Potrivit prevederilor legale, pentru ca ati realizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani (inclusiv sporul de grupa II de munca, potrivit legislatiei anterioare), puteti solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 55 de ani (24 martie 2010).
Actele necesare pentru inscrierea la pensie anticipata partiala sunt :
-cerere-tip pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă/anticipată/anticipată parţială (anexa nr. 12 la Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000);
-carnetul de muncă (în original şi xerocopie).
-acte de stare civilă ale solicitantului: buletin/carte de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie (original şi copie);
-livretul militar (original şi copie);
-diplomă de studii (original şi copie) sau adeverinţă din care să rezulte durata normală şi perioada studiilor la zi, precum şi certificarea absolvirii acestora-doar în cazul studiilor superioare;
-adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.
-adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite. Această adeverinţă este importantă pentru unităţile care au avut angajaţi care au lucrat în condiţii nocive, şi li s-a acordat grupa I sau grupa a II-a de muncă conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001. Aceste adeverinţe trebuie să cuprindă în mod obligatoriu actul normativ în baza căruia s-a acordat grupa superioară de muncă, anexa şi punctul din acesta conform prevederilor Ordinului ministrului muncii nr. 590/2008.
Cu bine,
Specialist pensii.

Un comentariu:

Stănica Bostănaru spunea...

Buan ziua. Tatal meu are varsta de 60 de ani si o vechime in munca de 26 de ani si cateva luni.... Sunt sanse sa iasa la pensie anticipat ? Multumesc frumos