Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

26 februarie 2010

Informatii inscriere pensie - somaj

Intrebare:

“nascut : 20.11.1956
ani lucrati=33ani/2luni
grupa I=11ani/2luni/10zile
grupa II=14ani/2luni/23zile
am si 2ani de somaj ; influenteaza cu ceva la pensie?
CALCUL FACUT LA NIVELUL DATEI DE 15.02.2010”

Raspuns:

Conform dispozitiilor art. 44 indice 1 din Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, aprobate prin Ordinul MMSS nr. 340/2001, “persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I şi II de munca în baza legislaţiei anterioare beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel:

a) fie se cumulează perioadele lucrate în grupa I şi II de munca şi se face reducerea vârstei conform tabelului nr. 1 de la art. 42 din lege, corespunzătoare locurilor de munca în condiţii deosebite;
b) fie se face reducerea vârstei pe fiecare grupa de munca (pentru grupa II de munca din tabelul nr. 1 de la art. 42 din lege şi pentru grupa I de munca din tabelul nr. 4 de la art. 167^1 din lege) şi se alege reducerea cea mai avantajoasă.
Reducerea conform tabelului nr. 4 de la art. 167^1 din lege pentru grupa I de munca nu se cumulează cu reducerea conform tabelului nr. 1 de la art. 42 din lege pentru grupa II de munca”.

In cazul concret trimis de dvs., va precizam urmatoarele, avand in vedere prevederile legale de mai sus:
a. Cumuland perioadele lucrate in grupa I si a II-a de munca, rezulta un total stagiu realizat in grupe superioare de munca de peste 25 de ani, reprezentand o reducere a varstei standard de pensionare conform tabelului nr. 1 din lege de 5 ani si 5 luni, respectiv pana la varsta de 59 de ani si 6 luni (20 mai 2016).
b. Aplicand pct. b, mentionat mai sus,conditiile de inscriere la pensie pentru limita de varsta sunt mai defavorabile, astfel:
-pentru o perioada de 11 ani, 2 luni si 10 zile, lucrata in grupa I, varsta standard de pensionare prevazuta in anexa nr. 3 se reduce cu 6 ani dar, intrucat prevederile acestui articol sunt in vigoare pana la data de 01.04.2011, varsta dvs. nu va confera dreptul de a beneficia de pensie pentru limita de varsta conform articolului mai sus mentionat.
Prin urmare, cea mai favorabila optiune pentru dvs. este inscrierea la pensie pentru limita de varsta la 59 de ani si 6 luni.
Va comunicam ca somajul va va afecta intr-o mica masura la cuantumul final al pensiei, respectiv numai pentru punctajul aferent anilor de somaj.
Astfel, diferenta la calculul punctajului anual este prevazuta in art. 78 si 78 indice 1 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, modificata si completata.
In cazul somerilor, art. 78 indice 1 alin. (1) prevede: “Numărul de puncte realizat de şomeri se calculează prin raportarea cuantumului drepturilor băneşti lunare acordate la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică”.
Cu bine,
Specialist pensii.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Un caz clasic de hotie legiferata.Legea spune ca cele doua reduceri se cumuleaza, normele schimba legea si anuleaza cumularea.